România a avut, în luna octombrie, cea mai mare scădere anuală a producției industriale din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
Cifrele macro ale României s-au deteriorat în ultimii ani, dar situația nu este fără scăpare. Mai periculoasă este însă posibilitatea unei recesiuni la nivel european care să gripeze și economia românească. Primele semne se văd deja în industrie, care e în scădere accelerată de afaceri, dar și de personal, afectată de situația din zona euro, în special din Germania. Dacă lucrurile se deteriorează în aceleași ritm, închiderea bugetului pe anul următor și mai departe s-ar putea dovedi foarte dificilă.
Vara, activitatea din industrie e mai slabă. Sezonalitatea afectează cererea și motoarele încetinesc, numai că de data aceasta declinul a început cu trei luni în urmă, iar în iunie s-au împlinit patru luni de scădere consecutivă.